Despre vise

In orice vis al meu eu ma simt pe de-ntregul eu. Chiar si atunci cand visez, regasesc aceleasi umori, aceleasi gesturi, acelasi eu! Chiar daca sunt totusi altul.
Se spune despre vise ca nu poti visa decat ceea ce poti gandi, ca de aia nu poti muri in vis; asta fiind prima si ultima necunoscuta.

Visele tale sunt paginile tale de viata; care au fost sau care ar fi putut fi. Acum, sunt vise la care aderi treaz fiind, vise pe care le traiesti uneori, vise pe care le construiesti si amintiri care apar cu consistenta visului.

Spre exemplu amintirea mea pe care o am de la 3-4 ani cand ma plimbam cu fratele meu si cu parintii in parc si am vazut cu uimire un avion zburand deasupra noastra. Imi amintesc ca intelegeam perfect ce vorbeau cei mari, dar nu puteam comunica cu ei verbal. Cuvintele nu ieseau din gura mea decat schimonosite si de nerecunoscut. Le repetam si vazand ca nu sunt inteles, renuntam incercand apoi prin semne sau gesturi se le arat ce vroiam. Am inceput sa vorbesc pe la 3 ani si asta ma face sa cred cu tarie ca atat aveam atunci.
Ei bine, peste amintirea asta, la care martor nu a putut fi nimeni, ca numai in mintea mea frageda avea proportiile unei amintiri, au trecut atatia ani incat acum nu mai am siguranta realitatii ei.

Seamana atat de mult cu un vis ! Este cea dintai amintire pe care o retin si apoi o perioada lunga de vid. Ca si cand, doar amintirea aia singulara si, intr-un fel necunoscut mie acum, precoce, ar fi epuizat toata magazia mea de amintiri. Amintirea aia va fi fost precedata sau urmata de altele mai importante, dar pentru mine, asa izolata cum e ea, e prima constiinta de sine. Nefiind prinsa in nici-o poza, neavand insemnatate decat pentru mine, e o imagine, prima mea imagine asupra lumii, nealterata de nimic. Nimeni nu poate spune nimic despre ea, n-o poate ingrosa sau dilua, n-o poate transforma in altceva; nu exista adaugiri sau comentarii si pentru mine este singulara.

Apoi, sunt amintirile din epoca comunista: amintirile despre o perioada cenusie cu destul de multe insatisfactii si dureri sociale si familiale. Sunt amintiri care, la fel, au prins pe deasupra o pojghita de vis urat, care, odata scrijelita, da la iveala motivele pentru care te-ai hotarat sa le uiti.
Apoi sunt visele prezente; cele care-ti dau, dupa caz, motivatia de a spera. Ele sunt construite in laboratorul intim; pornesc de la o idee sau un grup de idei nu prea bine conturate, alimentate de prieteni, colegi sau cunostinte, trecand o mai scurta sau mai lunga perioada prin tiparul de obsesie, care se aseaza apoi in forma binecunoscuta a visului.  Pentru ca e ireal, e tangibil doar cu ochii mintii, nu-i concret.

Au fost perioade in care aveam acelasi vis, repetat obsedant. In general cosmaruri, ca ele au mai ales forta sa razbata pina in realitate ca sa ti le poti aminti. Apoi, vise in care se repeta atmosfera, prietenii sau personajele. Ca un fel de episoade ale aceluiasi serial. Ma culcam sperand la o continuare a ultimului episod. Uneori, intr-un soi programatic, chiar se intampla; dovada ca visele pot fi pregatite dinainte.

Sunt vise in care joci un rol, evident cel mai insemnat, apoi vise in care joci mai multe roluri si in care iti permiti si un roluri mai putin pretentioase si vise in care doar observi si construiesti. In ultimele, de cele mai multe ori, nu poti interveni, nu poti schimba cursul; doar te framanti pina la trezire.

Observ ca in limba romana se face, la nivel de limbaj o diferentiere intre vise si visuri ca si cand cele doua ar avea concreteti diferite. Inclin catre un abuz de vocabular.

Visele sunt ca niste crampeie: din ele toate poti incropi o poveste sau poti trai mai multe povesti deodata fiecare cu viata ei. In primul caz sunt visele din care te trezesti nauc, uneori transpirat si cu constiinta faptului ca ai invatat ceva sau ai devenit ceva. Povestea se tese un pic haotic si un pic urmarind un scop dar intotdeauna inteligibil pentru tine. Pentru ca in vis traiesti permanent doar fragmentul si niciodata intregul; intregul apare lizibil doar la trezire, in caz ca-ti amintesti. Din celelalte te trezesti eliberat, ca de un ospat frugal, vesel ca pornesti o noua zi si cu amintirea vaga a mai multor promisiuni.

Si apoi, intr-un final, vine perioda in care nu mai ai vise. Si apoi vine visul cel mai lung...