duminică, 11 decembrie 2011
Truisme 2
Amintiriile sub greutatea anilor se topesc in niste stari neutre; nu mai dor, nu ma mai bucura. Sunt doar niste fotografii uitate la care uneori mai privesti cu neincredere incercand sa desconspiri contextul. Uneori reusesti si bucuria ei este cam singura ta emotie...
luni, 5 decembrie 2011
vineri, 2 decembrie 2011
Boala
e insidioasa, vicleana; cand te astepti ca ai terminat cu ea, cand te-a lasat cateva zile si te simti relaxat, atunci te ia mai vartos. Perioada de liniste de dupa boala trebuie tratata cu toata seriozitatea si prudenta de care suntem capabili. E o perioada de instabilitate, de indoiala... De-abia asteapta sa-ti zica: eeee, te-am pacalit iarasi ! ...
marți, 22 noiembrie 2011
Indiscretii II
A fi mistic inseamna a ceda actiunea ta unui ceva superior in care crezi si-l servesti fara indoieli. A astepta, asadar... Lucrurile nu se intampla, fiindca le doresti, ci pentru ca cineva le-a trasat anterior dorintei tale.
Esti unealta propriei tale convingeri.
Esti unealta propriei tale convingeri.
marți, 8 noiembrie 2011
Vulnerabilitate
Ma simt la fel de vulnerabil ca o rama, ce a iesit nesabuit dupa ploaie, si se zvarcoleste in arsita soarelui, fara putinta de a se intoarce. O intarziere fatala !
luni, 7 noiembrie 2011
luni, 24 octombrie 2011
marți, 29 martie 2011
Lumea-i un imens fals
Scrijelesti un pic cu degetul si vezi toata latura hada, toate monstruozitatile ! Gadaffi era sau nu sustinut de americani, finanta sau nu universitati din Anglia ?
Lui Michael ii placeau sau nu baieteii ?
Suntem sau nu prieteni daca te am in lista de pe facebook ?
Pai, totu-i un fals grosolan ! e suficient sa deschizi ochii mai larg si lucrurile se vad in toata "splendoarea" lor !
Numai ca, atunci cand traiesti toata viata sub umbrela unei minciuni bine inchegate si la care participa voluntar mai toata lumea, ramane greu sa mai discerni ... Pt. ca noi toti, in graba, uitam sa mai luam un ragaz din can in cand !
Lui Michael ii placeau sau nu baieteii ?
Suntem sau nu prieteni daca te am in lista de pe facebook ?
Pai, totu-i un fals grosolan ! e suficient sa deschizi ochii mai larg si lucrurile se vad in toata "splendoarea" lor !
Numai ca, atunci cand traiesti toata viata sub umbrela unei minciuni bine inchegate si la care participa voluntar mai toata lumea, ramane greu sa mai discerni ... Pt. ca noi toti, in graba, uitam sa mai luam un ragaz din can in cand !
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Emil Cioran azi
Din pacate, cu dezamagire si tristete, inclin sa-i dau dreptate lui Cioran. Singura viziune posibila, e una cenusie...
joi, 27 ianuarie 2011
Una tie, una tie,
doua mie;
una tie, una tie, doua mie.
Fereste-te de oamenii care cantaresc sufletul, ca ei cantaresc cu o masura pe-al altora si cu o alta masura pe-al lor. Ghici cine iese in castig ?
De ce ar cantari doara ?
una tie, una tie, doua mie.
Fereste-te de oamenii care cantaresc sufletul, ca ei cantaresc cu o masura pe-al altora si cu o alta masura pe-al lor. Ghici cine iese in castig ?
De ce ar cantari doara ?
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Mit innigem ausdruck
avec une expression intense
Piano Trio No.2 Robert Schumann, partea a 2 poarta indicatia asta. Genial!
Piano Trio No.2 Robert Schumann, partea a 2 poarta indicatia asta. Genial!
Ioana
Umbra ei nu mai era. Lasa-se in urma ei o adiere. Caci umbra isi urma stapana...
Uram umbra aia nesuferita care-i era tot timpul in preajma si o atingea necontenit cum nici o alta fiinta nu indraznea.
Ioana ! strigau ochii mei mijiti cautand un reper care sa aduca cu silueta ei departandu-se. Ioana plecase fluturand un zambet strengaresc de primavara care, alteori, ar fi putut hrani un suflet neimpacat ca al meu cateva saptamani. Ioana ? o mai strigai o data in gand sperand ca atunci va intoarce ultima oara capul si-mi va zambi; si daca ar fi facut asta as fi fost si mai plecat in fata ei, si mai supus, si mai neom decat sunt acum.
M-as fi dorit sa fiu un caine pe care sa-l cheme in clipele ei de tristete sau de melancolie, sa-l mangaie cu calmul mainii ei frumoase gandind undeva in departare. I-as fi fost supus si ascultator si prieten de nadejde! N-ar fi fost om sa cuteze a o supara in prezenta mea! I-as fi ghicit orice gand de tristete si l-as fi alungat cu giumbuslucuri, cu gudurat, cu orice are un caine sa se faca placut.
Uram umbra aia nesuferita care-i era tot timpul in preajma si o atingea necontenit cum nici o alta fiinta nu indraznea.
Ioana ! strigau ochii mei mijiti cautand un reper care sa aduca cu silueta ei departandu-se. Ioana plecase fluturand un zambet strengaresc de primavara care, alteori, ar fi putut hrani un suflet neimpacat ca al meu cateva saptamani. Ioana ? o mai strigai o data in gand sperand ca atunci va intoarce ultima oara capul si-mi va zambi; si daca ar fi facut asta as fi fost si mai plecat in fata ei, si mai supus, si mai neom decat sunt acum.
M-as fi dorit sa fiu un caine pe care sa-l cheme in clipele ei de tristete sau de melancolie, sa-l mangaie cu calmul mainii ei frumoase gandind undeva in departare. I-as fi fost supus si ascultator si prieten de nadejde! N-ar fi fost om sa cuteze a o supara in prezenta mea! I-as fi ghicit orice gand de tristete si l-as fi alungat cu giumbuslucuri, cu gudurat, cu orice are un caine sa se faca placut.
Finalul cartii
Cand eram mic si incepeam sa citesc o carte noua mi se intampla deseori sa citesc intai ultimul capitol. In felul asta puteam afla anticipat daca merita citita. In functie de final, imi imaginam restul continutului; daca finalul era interesant, nu neaparat placut, aveam mai mult inclinatia sa citesc cartea.
Asta dadea in acelasi timp si un fior anticipativ al romanului; asteptam cu nerabdare sa apara protagonistii ultimului act; sa-i descopar si sa-mi imaginez la fiecare pas cum pot evolua pina la sfarsitul cunoscut. Cum se leaga povestea care are sfarsitul pe care tocmai l-ai citit.
Apoi am crescut si am inceput sa am sentimentul rusinii si sa scap de obiceiul asta pe care nu-l puteam impartasii. Apoi am citit, intr-o vacanta de vara, prima oara Dostoievski, si a fost prima oara cand mi-am dorit ca o carte sa nu se termine; sa continue asa la nesfarsit, sa imbatranesc cu nepotii langa mine, citindu-le mai departe din carte stiind ca atunci cand voi inchide ochii ultima oara ei vor deschide cartea mai departe la ultimul semn si vor continua povestea.
Se pare ca de atunci n-am mai crescut, ca la Dostoievski am acelasi sentiment de fiecare data !
Asta dadea in acelasi timp si un fior anticipativ al romanului; asteptam cu nerabdare sa apara protagonistii ultimului act; sa-i descopar si sa-mi imaginez la fiecare pas cum pot evolua pina la sfarsitul cunoscut. Cum se leaga povestea care are sfarsitul pe care tocmai l-ai citit.
Apoi am crescut si am inceput sa am sentimentul rusinii si sa scap de obiceiul asta pe care nu-l puteam impartasii. Apoi am citit, intr-o vacanta de vara, prima oara Dostoievski, si a fost prima oara cand mi-am dorit ca o carte sa nu se termine; sa continue asa la nesfarsit, sa imbatranesc cu nepotii langa mine, citindu-le mai departe din carte stiind ca atunci cand voi inchide ochii ultima oara ei vor deschide cartea mai departe la ultimul semn si vor continua povestea.
Se pare ca de atunci n-am mai crescut, ca la Dostoievski am acelasi sentiment de fiecare data !
Ganduri simple
Cea mai crunta parte a dezamagirii e, ca ea vine neinsotita de ceva care s-o prevesteasca. E de fiecare data inedita in felul ei. Mai apoi, a doua parte greu de digerat, e ca se intampla din cauza ta cel mai des; ca nu-ti acorzi sperantele cu realitatea, ca tu speri la ceva ignorand semnalele, uneori dese, ca lucrurile stau intr-un mod cu totul diferit.
miercuri, 19 ianuarie 2011
marți, 18 ianuarie 2011
Indoiala
Parte din neincrederea mea in mine e datorata increderii nejustificate a celorlalti in mine. Pentru ca atunci chiar nu ma mai pot lua in serios.
Lucrurile care ma reprezinta
Se spune ca esti ceea ce mananci. Sau ce ce visezi. Sau esti acelasi cu idealurile tale.
De fapt, prin tot ceea ce faci, tu te reprezinti. Nici una din categorii nu-i mai graitoare ca cealalta. Nu exista un "ce" care sa te arate cel mai bine asa cum esti.
Asta-i una din greselile cu care operam deseori. Luam o persoana intr-un context, intr-o anumita lumina si dintr-o anumita caracteristica si concludem ca se incadreaza intr-un tip, intr-un tipar. Si apoi suntem uimiti de devierea de la tiparul propus.
Daca ar fi sa aleg o linie care sa ma reprezinte ar fi ca cel mai bine ma reprezinta lucrurile in care cred. Afinitatile mele cuprind o multime eterogena de lucruri; de la muzica in care cred pina la valorile de tip moral. Ele ma definesc cel mai bine nu pentru ca sunt cele mai bune calitativ, ca sunt cele mai apropiate de constructia mea, ci ca fiind multe si diversificate creeaza un portret mai clar conturat. Nu neaparat suficient de detaliat, dar macar usor de delimitat. Intr-o masura sunt ceea ce mananc, doar ca luat in sensul exclusiv s-ar putea sa ma trezesc cu defecte sau calitati straine de mine.
Spre exemplu sunt deopotriva gurmand si dezgustat de ideea de a manca. Cele doua nu se suprapun ci se completeaza. Sunt gurmand atunci cand timpul si atmosfera mi-o permite. Imi place sa-mi imaginez mancarea de la masa ce va veni, in diferite arome, culori si gusturi. O astept cu nerabdare si pofta in cazul unei vacante sau al unei linisti mentale. Cand sunt stresat sau obosit sau chiar plictisit, mancarea se transforma intr-un supliciu. Stiu dinainte ca n-o sa-mi placa si ca n-o sa ma atraga. Deci cum ma defineste ea pe de-antregul ? Ce se poate spune despre mine mai departe ?
De fapt, prin tot ceea ce faci, tu te reprezinti. Nici una din categorii nu-i mai graitoare ca cealalta. Nu exista un "ce" care sa te arate cel mai bine asa cum esti.
Asta-i una din greselile cu care operam deseori. Luam o persoana intr-un context, intr-o anumita lumina si dintr-o anumita caracteristica si concludem ca se incadreaza intr-un tip, intr-un tipar. Si apoi suntem uimiti de devierea de la tiparul propus.
Daca ar fi sa aleg o linie care sa ma reprezinte ar fi ca cel mai bine ma reprezinta lucrurile in care cred. Afinitatile mele cuprind o multime eterogena de lucruri; de la muzica in care cred pina la valorile de tip moral. Ele ma definesc cel mai bine nu pentru ca sunt cele mai bune calitativ, ca sunt cele mai apropiate de constructia mea, ci ca fiind multe si diversificate creeaza un portret mai clar conturat. Nu neaparat suficient de detaliat, dar macar usor de delimitat. Intr-o masura sunt ceea ce mananc, doar ca luat in sensul exclusiv s-ar putea sa ma trezesc cu defecte sau calitati straine de mine.
Spre exemplu sunt deopotriva gurmand si dezgustat de ideea de a manca. Cele doua nu se suprapun ci se completeaza. Sunt gurmand atunci cand timpul si atmosfera mi-o permite. Imi place sa-mi imaginez mancarea de la masa ce va veni, in diferite arome, culori si gusturi. O astept cu nerabdare si pofta in cazul unei vacante sau al unei linisti mentale. Cand sunt stresat sau obosit sau chiar plictisit, mancarea se transforma intr-un supliciu. Stiu dinainte ca n-o sa-mi placa si ca n-o sa ma atraga. Deci cum ma defineste ea pe de-antregul ? Ce se poate spune despre mine mai departe ?
Marlania la volan
E atunci cand arunci tigara nestinsa pe geam.
Sau cand, gratuit, claxonezi pe cineva care nu intra in ritmul tau .
Sau cand tii sa-i dai cuiva o lectie in trafic.
Sau cand, in loc sa intorci peste 50 de metri mergi pe un sens interzis.
Exista si nesimtirea la volan:
Cand mergi cu toate luminile din dotare aprinse, deseori si cu faza lunga. Sau atunci cand parchezi lasand loc doar pentru strecurari atente. Desi, uneori, la mai putin de 50 de metri gasesti un loc mai ferit. Sau atunci cand debordezi de agresivitate in situatiile problematice pe care tu le-ai creat.
De fapt, ce treaba are asta cu condusul ?
Toate astea de mai sus se regasesc in conduite in afara sofatului...
Sau cand, gratuit, claxonezi pe cineva care nu intra in ritmul tau .
Sau cand tii sa-i dai cuiva o lectie in trafic.
Sau cand, in loc sa intorci peste 50 de metri mergi pe un sens interzis.
Exista si nesimtirea la volan:
Cand mergi cu toate luminile din dotare aprinse, deseori si cu faza lunga. Sau atunci cand parchezi lasand loc doar pentru strecurari atente. Desi, uneori, la mai putin de 50 de metri gasesti un loc mai ferit. Sau atunci cand debordezi de agresivitate in situatiile problematice pe care tu le-ai creat.
De fapt, ce treaba are asta cu condusul ?
Toate astea de mai sus se regasesc in conduite in afara sofatului...
luni, 17 ianuarie 2011
Despre vise
In orice vis al meu eu ma simt pe de-ntregul eu. Chiar si atunci cand visez, regasesc aceleasi umori, aceleasi gesturi, acelasi eu! Chiar daca sunt totusi altul.
Se spune despre vise ca nu poti visa decat ceea ce poti gandi, ca de aia nu poti muri in vis; asta fiind prima si ultima necunoscuta.
Visele tale sunt paginile tale de viata; care au fost sau care ar fi putut fi. Acum, sunt vise la care aderi treaz fiind, vise pe care le traiesti uneori, vise pe care le construiesti si amintiri care apar cu consistenta visului.
Spre exemplu amintirea mea pe care o am de la 3-4 ani cand ma plimbam cu fratele meu si cu parintii in parc si am vazut cu uimire un avion zburand deasupra noastra. Imi amintesc ca intelegeam perfect ce vorbeau cei mari, dar nu puteam comunica cu ei verbal. Cuvintele nu ieseau din gura mea decat schimonosite si de nerecunoscut. Le repetam si vazand ca nu sunt inteles, renuntam incercand apoi prin semne sau gesturi se le arat ce vroiam. Am inceput sa vorbesc pe la 3 ani si asta ma face sa cred cu tarie ca atat aveam atunci.
Ei bine, peste amintirea asta, la care martor nu a putut fi nimeni, ca numai in mintea mea frageda avea proportiile unei amintiri, au trecut atatia ani incat acum nu mai am siguranta realitatii ei.
Seamana atat de mult cu un vis ! Este cea dintai amintire pe care o retin si apoi o perioada lunga de vid. Ca si cand, doar amintirea aia singulara si, intr-un fel necunoscut mie acum, precoce, ar fi epuizat toata magazia mea de amintiri. Amintirea aia va fi fost precedata sau urmata de altele mai importante, dar pentru mine, asa izolata cum e ea, e prima constiinta de sine. Nefiind prinsa in nici-o poza, neavand insemnatate decat pentru mine, e o imagine, prima mea imagine asupra lumii, nealterata de nimic. Nimeni nu poate spune nimic despre ea, n-o poate ingrosa sau dilua, n-o poate transforma in altceva; nu exista adaugiri sau comentarii si pentru mine este singulara.
Apoi, sunt amintirile din epoca comunista: amintirile despre o perioada cenusie cu destul de multe insatisfactii si dureri sociale si familiale. Sunt amintiri care, la fel, au prins pe deasupra o pojghita de vis urat, care, odata scrijelita, da la iveala motivele pentru care te-ai hotarat sa le uiti.
Apoi sunt visele prezente; cele care-ti dau, dupa caz, motivatia de a spera. Ele sunt construite in laboratorul intim; pornesc de la o idee sau un grup de idei nu prea bine conturate, alimentate de prieteni, colegi sau cunostinte, trecand o mai scurta sau mai lunga perioada prin tiparul de obsesie, care se aseaza apoi in forma binecunoscuta a visului. Pentru ca e ireal, e tangibil doar cu ochii mintii, nu-i concret.
Au fost perioade in care aveam acelasi vis, repetat obsedant. In general cosmaruri, ca ele au mai ales forta sa razbata pina in realitate ca sa ti le poti aminti. Apoi, vise in care se repeta atmosfera, prietenii sau personajele. Ca un fel de episoade ale aceluiasi serial. Ma culcam sperand la o continuare a ultimului episod. Uneori, intr-un soi programatic, chiar se intampla; dovada ca visele pot fi pregatite dinainte.
Sunt vise in care joci un rol, evident cel mai insemnat, apoi vise in care joci mai multe roluri si in care iti permiti si un roluri mai putin pretentioase si vise in care doar observi si construiesti. In ultimele, de cele mai multe ori, nu poti interveni, nu poti schimba cursul; doar te framanti pina la trezire.
Observ ca in limba romana se face, la nivel de limbaj o diferentiere intre vise si visuri ca si cand cele doua ar avea concreteti diferite. Inclin catre un abuz de vocabular.
Visele sunt ca niste crampeie: din ele toate poti incropi o poveste sau poti trai mai multe povesti deodata fiecare cu viata ei. In primul caz sunt visele din care te trezesti nauc, uneori transpirat si cu constiinta faptului ca ai invatat ceva sau ai devenit ceva. Povestea se tese un pic haotic si un pic urmarind un scop dar intotdeauna inteligibil pentru tine. Pentru ca in vis traiesti permanent doar fragmentul si niciodata intregul; intregul apare lizibil doar la trezire, in caz ca-ti amintesti. Din celelalte te trezesti eliberat, ca de un ospat frugal, vesel ca pornesti o noua zi si cu amintirea vaga a mai multor promisiuni.
Si apoi, intr-un final, vine perioda in care nu mai ai vise. Si apoi vine visul cel mai lung...
Se spune despre vise ca nu poti visa decat ceea ce poti gandi, ca de aia nu poti muri in vis; asta fiind prima si ultima necunoscuta.
Visele tale sunt paginile tale de viata; care au fost sau care ar fi putut fi. Acum, sunt vise la care aderi treaz fiind, vise pe care le traiesti uneori, vise pe care le construiesti si amintiri care apar cu consistenta visului.
Spre exemplu amintirea mea pe care o am de la 3-4 ani cand ma plimbam cu fratele meu si cu parintii in parc si am vazut cu uimire un avion zburand deasupra noastra. Imi amintesc ca intelegeam perfect ce vorbeau cei mari, dar nu puteam comunica cu ei verbal. Cuvintele nu ieseau din gura mea decat schimonosite si de nerecunoscut. Le repetam si vazand ca nu sunt inteles, renuntam incercand apoi prin semne sau gesturi se le arat ce vroiam. Am inceput sa vorbesc pe la 3 ani si asta ma face sa cred cu tarie ca atat aveam atunci.
Ei bine, peste amintirea asta, la care martor nu a putut fi nimeni, ca numai in mintea mea frageda avea proportiile unei amintiri, au trecut atatia ani incat acum nu mai am siguranta realitatii ei.
Seamana atat de mult cu un vis ! Este cea dintai amintire pe care o retin si apoi o perioada lunga de vid. Ca si cand, doar amintirea aia singulara si, intr-un fel necunoscut mie acum, precoce, ar fi epuizat toata magazia mea de amintiri. Amintirea aia va fi fost precedata sau urmata de altele mai importante, dar pentru mine, asa izolata cum e ea, e prima constiinta de sine. Nefiind prinsa in nici-o poza, neavand insemnatate decat pentru mine, e o imagine, prima mea imagine asupra lumii, nealterata de nimic. Nimeni nu poate spune nimic despre ea, n-o poate ingrosa sau dilua, n-o poate transforma in altceva; nu exista adaugiri sau comentarii si pentru mine este singulara.
Apoi, sunt amintirile din epoca comunista: amintirile despre o perioada cenusie cu destul de multe insatisfactii si dureri sociale si familiale. Sunt amintiri care, la fel, au prins pe deasupra o pojghita de vis urat, care, odata scrijelita, da la iveala motivele pentru care te-ai hotarat sa le uiti.
Apoi sunt visele prezente; cele care-ti dau, dupa caz, motivatia de a spera. Ele sunt construite in laboratorul intim; pornesc de la o idee sau un grup de idei nu prea bine conturate, alimentate de prieteni, colegi sau cunostinte, trecand o mai scurta sau mai lunga perioada prin tiparul de obsesie, care se aseaza apoi in forma binecunoscuta a visului. Pentru ca e ireal, e tangibil doar cu ochii mintii, nu-i concret.
Au fost perioade in care aveam acelasi vis, repetat obsedant. In general cosmaruri, ca ele au mai ales forta sa razbata pina in realitate ca sa ti le poti aminti. Apoi, vise in care se repeta atmosfera, prietenii sau personajele. Ca un fel de episoade ale aceluiasi serial. Ma culcam sperand la o continuare a ultimului episod. Uneori, intr-un soi programatic, chiar se intampla; dovada ca visele pot fi pregatite dinainte.
Sunt vise in care joci un rol, evident cel mai insemnat, apoi vise in care joci mai multe roluri si in care iti permiti si un roluri mai putin pretentioase si vise in care doar observi si construiesti. In ultimele, de cele mai multe ori, nu poti interveni, nu poti schimba cursul; doar te framanti pina la trezire.
Observ ca in limba romana se face, la nivel de limbaj o diferentiere intre vise si visuri ca si cand cele doua ar avea concreteti diferite. Inclin catre un abuz de vocabular.
Visele sunt ca niste crampeie: din ele toate poti incropi o poveste sau poti trai mai multe povesti deodata fiecare cu viata ei. In primul caz sunt visele din care te trezesti nauc, uneori transpirat si cu constiinta faptului ca ai invatat ceva sau ai devenit ceva. Povestea se tese un pic haotic si un pic urmarind un scop dar intotdeauna inteligibil pentru tine. Pentru ca in vis traiesti permanent doar fragmentul si niciodata intregul; intregul apare lizibil doar la trezire, in caz ca-ti amintesti. Din celelalte te trezesti eliberat, ca de un ospat frugal, vesel ca pornesti o noua zi si cu amintirea vaga a mai multor promisiuni.
Si apoi, intr-un final, vine perioda in care nu mai ai vise. Si apoi vine visul cel mai lung...
Cat dureaza schimbarea !
Pornesc cu sfarsitul: la oameni doar defectele nu se schimba; pasiunile vin si trec, dorintele se diminueaza in timp si apoi dispar cu totul. Dar, daca ceva e constant in timp, atunci vorbim de greseli. Greselile se tot repeta desi devin tot mai evidente in timp. Motivul pentru care le repeti este ca de fiecare data crezi ca greseala nu e in natura ta ci in dezacordul intentiilor tale cu mediul in care tu te dezvolti. Si, de fiecare data crezi ca mediul s-a schimbat sau l-ai potrivit tu sa fie altfel si deci, alte consecinte. Numai ca mediul nu se schimba atat de usor iar greselile pot fi structurale. Adica sa tina mai mult de structura ta decat de mediul inconjurator.
Uneori, oamenii au tendinta sa creada ca se pot schimba. Deseori, ideea vine in repezeala gandurilor, in urma unui esec, a unei boli nebanuite sau din disparitia unei persoane dragi. Adica dintr-un soc! Numai ca schimbarea vine din afara, impusa, ca un recul la un fapt pe care-l detesti sau de care vrei sa scapi. Ca orice reactie la un stimul, ea dainuie atat cat exista stimulul. In lipsa lui, lucrurile revin la normal !
Deci cat tine schimbarea ? Atat cat tine memoria unui fapt stimulativ. Nu e vorba de memoria lucrului ci de memoria sensibila, de memoria senzatiilor: tactile sau olfactive sau vizuale sau auditive. Poate sa insemne o saptamana sau o luna sau un an.
Uneori, oamenii au tendinta sa creada ca se pot schimba. Deseori, ideea vine in repezeala gandurilor, in urma unui esec, a unei boli nebanuite sau din disparitia unei persoane dragi. Adica dintr-un soc! Numai ca schimbarea vine din afara, impusa, ca un recul la un fapt pe care-l detesti sau de care vrei sa scapi. Ca orice reactie la un stimul, ea dainuie atat cat exista stimulul. In lipsa lui, lucrurile revin la normal !
Deci cat tine schimbarea ? Atat cat tine memoria unui fapt stimulativ. Nu e vorba de memoria lucrului ci de memoria sensibila, de memoria senzatiilor: tactile sau olfactive sau vizuale sau auditive. Poate sa insemne o saptamana sau o luna sau un an.
vineri, 7 ianuarie 2011
Cum a schimbat facebookul conceptul de prieten !
O sa pornesc cu finalul: nu l-a schimbat! Mai mult, il intareste!
Cum asa? Pai sa urmarim un fir logic: un termen [in cazul de fata prieten] poate avea mai multe sensuri: prieten "cu adevarat", prieten mai mult ca o cunostiinta sau coleg (de servici, de scoala) sau prieten pe siteuri de socializare sau cate altele.
Conceptul de prieten "cu adevarat" nu s-a schimbat; este acelasi: ne cunoastem de ani buni, am petrecut impreuna momente memorabile, avem initimitati numai ale noastre, ne permitem atitudini spontane unul vizavi de altul.
Prin socializare, statusuri, fotografii sau share-ul de informatii, prietenul cunostiinta-coleg se intareste. Stiu si comunic cu el si dincolo de aria temporala in care ne intalnim. Ramane conceptul de prieten in sensul retelei de socializare. Care are o conotatie mai diluata.
Doar ca un sens mai diluat nu diminueaza un sens mai puternic si mai vechi ci il intareste. Prietenii "cu adevarat", prin contrast devin si mai "prieteni" si mai importanti in viata noastra.
Deci unde-i schimbarea ?
Schimbarea vine din iluzia ca poti sa-i inlocuiesti pe "cei adevarati" cu cei din retea si constati ca nu merge.
Cum asa? Pai sa urmarim un fir logic: un termen [in cazul de fata prieten] poate avea mai multe sensuri: prieten "cu adevarat", prieten mai mult ca o cunostiinta sau coleg (de servici, de scoala) sau prieten pe siteuri de socializare sau cate altele.
Conceptul de prieten "cu adevarat" nu s-a schimbat; este acelasi: ne cunoastem de ani buni, am petrecut impreuna momente memorabile, avem initimitati numai ale noastre, ne permitem atitudini spontane unul vizavi de altul.
Prin socializare, statusuri, fotografii sau share-ul de informatii, prietenul cunostiinta-coleg se intareste. Stiu si comunic cu el si dincolo de aria temporala in care ne intalnim. Ramane conceptul de prieten in sensul retelei de socializare. Care are o conotatie mai diluata.
Doar ca un sens mai diluat nu diminueaza un sens mai puternic si mai vechi ci il intareste. Prietenii "cu adevarat", prin contrast devin si mai "prieteni" si mai importanti in viata noastra.
Deci unde-i schimbarea ?
Schimbarea vine din iluzia ca poti sa-i inlocuiesti pe "cei adevarati" cu cei din retea si constati ca nu merge.
"Cu adevarat"
Cand spui "cu adevarat" operezi deja cu un binom care separa lucrurile in doua: cele care sunt si cele care sunt "cu adevarat". Probabil cea mai urata particula, care arunca in derizoriu orice substantiv cariuia nu-i urmeaza.
Spui "cu adevarat" doar la lucrurile la care tii, in care investesti; celelalte sunt spatii goale...
Spui "cu adevarat" doar la lucrurile la care tii, in care investesti; celelalte sunt spatii goale...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)