Normal, ar fi trebuit sa zic "cei de langa noi" ! Am ales "cele" in loc de "cei" pentru ca ma refer si la lucruri si la oameni. Plictiseala, banalizarea, blazarea sau marasmul ma fac sa ma gandesc cu jind la tot felul de lucruri exotice, calatorii mai mult sau mai putin indepartate!
Odata ajuns acolo, apropriindu-mi lucrurile materiale pe care le doresc, nu scap de framantari, sunt in continuare in cautare de exotism, de neobisnuit. Ca si cum nu mi-ar ajunge ! Si cu cat e dorinta anterioara mai mare, cu atat nelinistea mai mare odata ajuns la final. Pentru ca nu-mi place finalul!
Dupa care stau si ma gandesc. "Stau" e un fel de a spune; mai degraba ma torturez intrebandu-ma de ce am plecat in calatorie, de ce mi-am cumparat cutare lucru si nu-mi ajunge? De ce mai am nevoie si de altceva ? De ce nu ma pot opri intr-un punct, lua o pauza si apoi sa ma bucur linistit de ceea ce am reusit sa fac ?
Nu am raspunsuri; poate ca omul are nevoie constat de noi teluri, poate ca omul nici macar nu are nevoie de ele si si le-a propus doar pentru a scapa de nelinistea pe care o are. Orice cautare incepe printr-o nevoie: daca nu ai nevoie de nimic, nu cauti nimic...
Abia acum ajung la titlu: de multe ori, la intrebarile de mai sus, imi raspund ca lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat sunt, posibil, foarte aproape de mine numai ca nu le recunosc...Stiu,stiu, suna un pic banal si coehlian, dar nu pot sa nu-mi pun intrebarea, daca intr-adevar ceea ce m-ar multumi nu se afla mai degraba aproape, chit ca stau camuflate.
Si apoi stau din nou si ma intreb daca tortura asta e una tipic umana sau imi apartine numai mie. Inca un prilej de neliniste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu