Istoria se repeta!

Dupa boomul Internetului de la sfarsitul anilor 90 a urmat o perioada de acalmie pina in ultimii 2 ani. Acum istoria pare a se repeta; in fiecare zi apar noi startupuri care atrag bani de la zeci de mii pina la milioane de dolari in speranta ca ele vor produce in scurt timp de zeci de ori investitia realizata. Investitorii pun in continuare o imensa presiune pe CEO si asteapta explozii peste noapte a preturilor actiunilor. Se pare ca istoria se repeta; si de ce n-ar fi asa ?

Toate startupurile astea se bazeaza pe nevoia omului de a acumula la nesfarsit, de a cumpara, a face schimb sau a shareui informatii. Numai ca toate au un capat. Facebook-ul acapareaza mult din timpul online petrecut de utilizatori ceea ce inseamna o felie din ce in ce mai mica pentru noii veniti. Care vor si ei o bucatica din acel time sharing. Unde va duce asta pe termen lung, nu stiu ! Dar in mod sigur, greseala cea mai mare este sa crezi ca poti intinde la nesfarsit o piata creeind tot timpul nise noi. In realitate, noi veniti care reusesc, reusesc nu creeind un spatiu nou ci ocupand din cel vechi.

Iar cei vechi riposteaza, uneori violent, uneori cu lovituri sub centura; iar daca isi mai amintesc din experienta trecuta de challanger, cu viclenie .

Cred ca cele de mai sus sunt valabile pentru mai toate domeniile, nu doar internet si it !

Si mai cred ca istoria se repeta pentru ca oamenii cred de fiecare data ca lucrurile s-au schimbat, desi, culmea, regulile sunt cam aceleasi ... Si la fel si oamenii.

Cele de langa noi

Normal, ar fi trebuit sa zic "cei de langa noi" ! Am ales "cele" in loc de "cei" pentru ca ma refer si la lucruri si la oameni. Plictiseala, banalizarea, blazarea sau marasmul ma fac sa ma gandesc cu jind la tot felul de lucruri exotice, calatorii mai mult sau mai putin indepartate!

Odata ajuns acolo, apropriindu-mi lucrurile materiale pe care le doresc, nu scap de framantari, sunt in continuare in cautare de exotism, de neobisnuit. Ca si cum nu mi-ar ajunge ! Si cu cat e dorinta anterioara mai mare, cu atat nelinistea mai mare odata ajuns la final. Pentru ca nu-mi place finalul!

Dupa care stau si ma gandesc. "Stau" e un fel de a spune; mai degraba ma torturez intrebandu-ma de ce am plecat in calatorie, de ce mi-am cumparat cutare lucru si nu-mi ajunge? De ce mai am nevoie si de altceva ? De ce nu ma pot opri intr-un punct, lua o pauza si apoi sa ma bucur linistit de ceea ce am reusit sa fac ?

Nu am raspunsuri; poate ca omul are nevoie constat de noi teluri, poate ca omul nici macar nu are nevoie de ele si si le-a propus doar pentru a scapa de nelinistea pe care o are. Orice cautare incepe printr-o nevoie: daca nu ai nevoie de nimic, nu cauti nimic...

Abia acum ajung la titlu: de multe ori, la intrebarile de mai sus, imi raspund ca lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat sunt, posibil, foarte aproape de mine numai ca nu le recunosc...Stiu,stiu, suna un pic banal si coehlian, dar nu pot sa nu-mi pun intrebarea, daca intr-adevar ceea ce m-ar multumi nu se afla mai degraba aproape, chit ca stau camuflate.

Si apoi stau din nou si ma intreb daca tortura asta e una tipic umana sau imi apartine numai mie. Inca un prilej de neliniste...

Lucrurile sunt mai efemere decat oamenii.

Acum 4000 de ani se credea ca pentru a avea o viata vesnica trebuie sa construiesti ceva durabil pe pamant care sa-ti supravietuiasca prezentei tale fizice pe pamant. Asa au luat nastere piramidele; constructii menita sa supravietuiasca cu mileniile dupa moartea fizica a creatorilor.

Din pacate, constat zi de zi, cata efemeritate sunt in lucrurile materiale. Acum cativa ani am primit cadou o cana inscriptionata cu o fotografie de-a mea. Am folosit-o zi de zi ca si cana de cafea si in timp s-a erodat, a  inceput sa-i apara riduri marunte si nenumarate pe suprafata interioara asemeni unui pamant desertificat brazdat de santuri fine. Apoi intr-o zi i s-a rupt toarta, a urmat o ciobire usoara ca intr-un final sa se desfaca in doua bucati. Au trecut alti ani de atunci...

Exemplul vizeaza o amintire nostalgica, dar lumea e plina de ele. Piramidele exista de cateva mii de ani, or sa mai reziste cateva zeci de mii, dar o sa piara intr-un final roase de nisipul fin care nu-si ia pauza niciodata. Noi suntem pe pamantul asta de milenii si o sa mai fim cu toate viziunile apocaliptice la care suntem expusi de catre o media alienata si iresponsabila.

Exemplul cu piramidele este cel mai bun exemplu de manipulare metafizica a omenirii: piramidele sunt creatia unei armate: sute de arhitecti, zeci de mii de sclavi robotind zeci de ani la constructia lor. Si totusi, comparatia nu se face cu omenirea ci cu omul; cu individul. Si din asta reiese ca ele ar fi mai durabile. Mistificare consta in comparatia intre doua lucruri aflate pe alte scale de masura. Ar trebui sa comparam piramidele cu omenirea si sa vedem ce e mai durabil: omenirea sau piramidele ? Asa cum comparam ce e mai durabil omul sau cana din care bea cafea ?

Asta ar fi comparatie fireasca; restul e retorica...

Categorii

Uneori ne impartim lumea pe care o cunoastem in categorii: bun vs. rau, diletant sau mediocru sau profesionist; si cate si mai cate. Nu exista pagini de internet sa le cuprinda.
Si ma intreb ?
Categoriile astea exista cu adevarat sau noi nu putem trai fara a portiona la nesfarsit lumea asta ?
Fara a incadra, judeca, baga intr-un criteriu !
De fapt, intrebarea e alta: care sunt criteriile dupa care atribuim un obiect unei categorii? Folosim relatii de apartenenta, umori personale, criterii matematice, lingvistice sau artistice ? Cum incadrezi un film la categoria de vazut seara in familie, de vazut cu prietenul/prietena, de vazut de unul singur ?

Din experienta mea personala, cand intrebi de criterii, te izbesti de un zid; e ca si cum ai intreba cum ai intreba un taximetrist pe ce strada s-o iei sa ajungi in Africa! Este un "void" !
Criteriile noastre, ca oameni, sunt intriseci ! Se pot discuta, daca tu vrei !, dar sunt inamovibile. Nu te poti atinge de ele fara sa comiti indiscretii.

Adica, noi impartim lumea asta in portiuni, dar la intrebarea cum o impartim avem niscaiva dificultati sa explicam.

Si atunci, de ce ?

Cunosti un om cu adevarat

atunci cand realizezi cat de putin il cunosti. Adica atunci cnad il descoperi la limita! Cand inca te poate uimi, cand mai e un rest nedescoperit!

Cum stam cu spontaneitatea

Daca ma gandesc uneori sa scriu, ma pun la calculator, deschid o pagina nou sau dupa caz un document Word si incep sa astept. Nu-mi vine niciun gand, desi de asta m-am asezat la birou! E un vid !

Alteori sunt la birou sau in parc sau undeva aiurea si-mi vin idei; si le-as transcrie si nu stiu cum; mi-e jena sa ma retrag cateva minute sau mi-e lene sau nu consider ca ele ar avea o insemnatate atat de mare incat sa le notez undeva. Alteori nu ma gandesc la nimic si ele incep sa curga intr-un ritm ametitor si sunt incapabil sa tin pasul. Stiu ca unele vor reveni obsesiv iar ca altele sunt frugale. De ambele mi-e teama; cele dintai ma urmaresc si ma chinuiesc; se dezvolta in ritmul lor rapid, devin agresive si-mi umplu gandurile. Apoi, uneori, ma bantuie si in somn, luandu-si de fiecare data alte fete. Cateodata mi se pare ca le recunosc si in zambetele celor din fata mea cu care vorbesc la o cafea.
Celelate, usuratice, doar izbesc odata si apoi se evapora lasand in urma intrebari. Care la randul lor ma chinuiesc. Ca nu stiu de unde vin...

Indispozitii

Uneori nu ma simt inteligent. Nu ma simt nici haios si nici darnic!
Uneori nu simt ca trebuie sa lamuresc lucruri sau sa dau explicatii la umorile mele.
Uneori nu simt nevoia sa rad, moment in care mi se reproseaza ca as fi ursuz!
Uneori nici macar nu vorbesc ! Crezi ca mi se iarta asta ?
Uneori trec nepasator ...
Uneori imi vine sa intreb : "de ce ?"

Ordinea lucrurilor

Exista o ordine ascunsa in orice lucru, in orice gand, in orice fapt. Uneori suntem constienti de asta, alteori o simtim ca o idee dar ea e totdeauna prezenta !

Ordinea asta nu inseamna ceva matematic ci, mai degraba, o ordine naturala. Eu sunt un om dezordonat si cu toate astea, stiu aproape tot timpul unde se afla lucrurile mele; chiar si daca a trecut mult timp de cand le-am folosit ultima oara! Si va asigur ca asta nu tine de memorie ! Ceea ce inseamna ca, in modul in care percep eu lumea, evenimentele au un fagas al lor propriu de care eu ma folosesc fara a interveni in relatia lor: eu nu incerc sa ordonez lucrurile, eu ma folosesc de ordinea lor naturala.

Mai mult decat atat, ordinea lucrurilor, pt. mine inseamna ca exista o ratiune pt. care lucrurile se aseaza temporal unele peste altele; deseori e greu de decelat care-i cauza si care-i efectul: uneori efectul precede cauza in insiruirea gandurilor noastre; alteori lipseste cauza si de multe ori lipseste efectul....

Pt. ca noi cautam sensurile noastre, iar lucrurile au propriile lor sensuri...

Alienarea

Daca ma gandesc la muzica clasica si la ce dispozitii ma provoaca ea as zice asa:
- barocul italian: bucurie
- barocul german: rigoare
- barocul englez/francez: grandoare
- romantismul (in special german): melancolie
- modernism (exista ?) : alienare, chin.

Omul, animalul social care estem.

Omul este un animal social. Facebook o dovedeste pe deplin. Simte nevoia sa imparta cu ceilalti semeni stari, dispozitii, idei. Semenii lui nu sunt toti ceilalti oameni, ci doar o categorie restransa de care apartin prin placeri coumne, umori sau interese. Dar, ei comunica social intre ei.

Asa se face ca eu comunic cu cei care comunica in acelasi ritm si in aceeasi nuanta cu mine. Ce se intampla atunci cand intalnesc pe cineva care are alte criterii, valori decat mine? Cum comunicam si cum se manifesta dorinta de social intre noi doi ? Ce ne spunem ? Unde ne intalnim in discurs ?

Eu te plac asa cum esti !

Fraza asta mi se pare inutil de falsa. Eu nu te plac decat asa cum imi doresc sa fii. Eu imi proiectez aspiratiile mele asupra ta si doar pe acelea le plac. In masura in care aspiratiile (dorintele) mele se implinesc, atunci, in aceeasi masura, te plac asa cum esti !